Home > Reechipări > Traseul Martin (6c+) a fost reechipat

Traseul Martin (6c+) a fost reechipat

November 17th, 2009 Leave a comment Go to comments

Sâmbătă 14 noiembrie 2009, echipa formată din Alexandru Mihalcea și Florian Mastacan a reechipat integral traseul “Martin” (6c+) din faleza Raza Soarelui. Au fost înlocuite protecțiile din traseu, montându-se material nou (8 ancore) și top de retragere consolidat. Adiacent, traseul a fost curățat în partea mediană unde o placă ușor fisurată risca să se desprindă din perete.

La demontarea materialului existent, au fost descoperite câteva șuruburi care erau înfiletate doar 1-2 spire din filet, unele având lungimi de sub 3 centrimetri. Pe această cale ridicăm un semnal de alarmă, rugând cățărătorii care intră în aceste trasee să acorde o atenție deosebită și să nu asigure doar selectiv protecțiile existente întrucât rezistența anumitor puncte începe să devină foarte îndoielnică.

Lista traseelor care necesită reechipare este destul de lungă, cuprinzând în ordinea noastră de priorități următoarele trasee:

1. Kamikaze (7c)
2. Glissando (8a)
3. Minerul (7a/7a+) – prima parte
4. Ave Maria (7a+) – prima parte
5. Morpheus (7a)
6. Calypso (7a)
7. Poseidon (7a)
8. Borobox (7b+) – intrarea
9. Relax (6b)
10. Delta (6c)

Dacă există persoane care doresc să sprijine această acțiune cu material, vă rugăm să ne lăsați un comentariu la finalul articolului.

Categories: Reechipări Tags:
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.